Leviticul - cartea a treia a lui Moise 3
1. "Daca insa jertfa lui va fi jertfa de impacare si daca se va aduce din vite mari, parte barbateasca sau parte femeiasca, sa se aduca inaintea Domnului din cele fara meteahna
2. Sa-si puna cel ce o aduce mana sa pe capul jertfei si s-o junghie inaintea Domnului, la usa cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sange din ea jertfelnicul imprejur.
3. Din jertfa de mantuire sa aduca jertfa Domnului: grasimea care acopera maruntaiele, toata grasimea ce acopera intestinele;
4. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat si cel de pe rarunchi;
5. Iar fiii lui Aaron sa arda acestea pe jertfelnic impreuna cu arderea de tot, care este pe lemnele de pe focul de pe jertfelnic; aceasta este jertfa, mireasma placuta Domnului.
6. Iar daca cineva aduce Domnului jertfa de impacare din vite mici, parte barbateasca sau femeiasca, s-o aduca din cele fara meteahna.
7. Daca aduce jertfa o oaie, sa o infatiseze inaintea Domnului.
8. Sa-si puna mana sa pe capul jertfei sale si s-o junghie inaintea cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sangele ei jertfelnicul pe toate partile.
9. Si din aceasta jertfa de impacare sa aduca ardere Domnului grasimea ei, toata coada, retezand-o chiar din capatul spinarii, grasimea de pe maruntaie, toata grasimea de pe partea dinauntru;
10. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat si praporul, pe care-l va desprinde cu rarunchii;
11. Iar preotul sa arda acestea pe jertfelnic; aceasta mistuire prin foc este jertfa Domnului.
12. Daca insa jertfa lui este din capre, s-o infatiseze inaintea Domnului,
13. Sa-si puna mana sa pe capul caprei si s-o junghie la usa cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sangele ei jertfelnicul imprejur.
14. Din acestea sa aduca prinos si jertfa Domnului: grasimea de pe maruntaie, toata grasimea care acopera intestinele,
15. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat pe care-l va desprinde cu cel de pe rarunchi;
16. Si sa le arda preotul pe jertfelnic; aceasta ardere pe foc este mireasma placuta Domnului. Toata grasimea este a Domnului.
17. Este lege vesnica si pentru toti urmasii vostri din toate asezarile voastre, ca toata grasimea si tot sangele sa nu-l mancati".