Leviticul - cartea a treia a lui Moise 22
1. Dupa aceea a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. "Spune lui Aaron si fiilor lui sa umble cu bagare de seama cu cele sfinte ale fiilor lui Israel si sa nu pangareasca numele cel sfant al Meu prin prinoasele pe care ei insisi Mi le aduc. Eu sunt Domnul.
3. Spune-le: Tot omul din semintia voastra si din neamul vostru, care va avea pe sine vreo necuratenie si se va apropia de cele sfinte, care se afierosesc de fiii lui Israel Domnului, sufletul aceluia se va starpi de la fata Mea. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
4. Omul din semintia preotului Aaron care va fi lepros sau va avea curgere sa nu manance din cele sfinte, pana nu se va curati; si cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea semintei,
5. Sau cine se va atinge de vreo taratoare, de care s-ar spurca, sau de vreun om, care l-ar face necurat prin orice fel de necuratie a lui,
6. Cel ce s-a atins de acestea necurat va fi pana seara si sa nu manance din cele sfinte inainte de a-si spala trupul sau cu apa.
7. Iar dupa ce va apune soarele si dupa ce se va curati, atunci sa manance din cele sfinte, ca aceea este hrana lui.
8. Mortaciune si sfasiat de fiara sa nu manance, ca sa nu se spurce cu acestea. Eu sunt Domnul.
9. Sa pazeasca poruncile Mele, ca sa nu aiba asupra-le pacat si sa nu moara, cand vor calca acestea. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce ii sfintesc pe ei.
10. Nici un strain sa nu manance din cele sfinte. Nici cel ce locuieste la un preot si nici simbriasul preotului sa nu manance din cele sfinte.
11. Iar daca preotul isi va cumpara un rob cu argint, acela sa manance din ele; asemenea si robul nascut in casa sa sa manance din painea lui.
12. Daca fiica preotului se va marita dupa strain de neamul preotesc, nici ea sa nu manance din prinoasele sfinte, cuvenite lui.
13. Cand insa fiica preotului va fi vaduva sau despartita si copii nu va avea si se va intoarce in casa tatalui sau, cum era si in tineretea sa, atunci ea sa manance painea tatalui sau, iar dintre straini nimeni sa nu manance.
14. Daca cineva mananca din greseala din cele sfinte, sa intoarca preotului pretul lucrului sfant si sa mai adauge inca a cincea parte din pretul lui:
15. Preotii sa nu spurce cele sfinte ale fiilor lui Israel, pe care ei le aduc dar Domnului,
16. Si sa nu atraga asupra-le vinovatia faradelegii, cand vor manca cele sfinte ale lor, ca Eu sunt Domnul, Cel ce ii sfintesc".
17. Grait-a Domnul cu Moise si a zis:
18. "Vorbeste lui Aaron, fiilor lui si la toata adunarea fiilor lui Israel si le zi: Daca cineva dintre fiii lui Israel, sau dintre strainii care s-au asezat la ei, in Israel, isi vor aduce jertfa lor, pe care o aduc Domnului ardere de tot, dupa fagaduinta sau de evlavie,
19. Ca sa afle prin aceasta bunavointa la Dumnezeu, jertfa trebuie sa fie fara meteahna, de parte barbateasca, din vitele mari, sau din oi, sau din capre.
20. Toate cate au meteahna in sine sa nu le aduceti Domnului, ca nu vor fi primite.
21. De va aduce cineva Domnului jertfa de mantuire, plinind o fagaduinta, sau aducand jertfa de buna voie, sau la praznicele voastre, din boi, sau din oi, sa fie fara meteahna; ca sa fie primita, sa nu aiba nici o meteahna.
22. Dobitoc orb, vatamat, sau slut, sau bubos, sau rapciugos, sau raios, sa nu aduceti Domnului si nici sa dati la jertfelnicul Domnului pentru jertfa.
23. Bou sau oaie cu picioarele lungi sau scurte peste masura poti sa aduci ca jertfa de evlavie, iar pentru jertfa fagaduita acestea nu, sunt primite.
24. Dobitocul care are partile barbatesti strivite, sfaramate, smulse sau taiate, sa nu-l aduceti Domnului si in tara voastra sa nu faceti asemenea lucru.
25. Nici din mainile celor de alt neam sa nu aduceti nici unul din asemenea dobitoace in dar Dumnezeului rostru, pentru ca acestea sunt vatamate si cu meteahna si nu va vor fi primite".
26. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
27. "De se va naste vitel, sau miel, sau ied, sapte zile sa stea la mama lui, iar din ziua a opta inainte va fi bun de adus jertfa Domnului.
28. Dar nici vaca, nici oaie sa nu junghiati in aceeasi zi cu puiul ei.
29. De aduceti Domnului jertfa de multumire, s-o aduceti ca sa va fie primita.
30. In aceeasi zi s-o mancati si sa nu lasati din carnea ei pe a doua zi. Eu sunt Domnul.
31. Sa paziti poruncile Mele si sa le pliniti: Eu sunt Domnul.
32. Sa nu spurcati numele cel sfant al Meu, ca sa fiu Eu sfant intre fiii lui Israel.
33. Eu sunt Domnul, Cel ce va sfintesc pe voi, Care v-am scos din pamantul Egiptului, ca sa fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul".