Isaia 5

1. Vreau sa cant pentru prietenul meu cantecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coasta manoasa.

2. El a sapat-o, a curatit-o de pietre si a sadit-o cu vita de bun soi. Ridicat-a in mijlocul ei un turn, sapat-a si un teasc. Si avea nadejde ca va face struguri, dar ea a facut agurida.

3. Si acum voi, locuitori ai Ierusalimului si barbati ai lui Iuda, fiti judecatori intre mine si via mea.

4. Ce se putea face pentru via mea si n-am facut eu? Pentru ce atunci cand nadajduiam sa-mi rodeasca struguri, mi-a rodit agurida?

5. Acum va voi face sa stiti cum ma voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei si ea va fi pustiita, darama-voi zidul ei si va fi calcata in picioare.

6. Si o voi pustii! Nu va mai fi taiata, nici sapata si o vor napadi spinii si balariile. De asemenea si norilor le voi da porunca sa nu-si mai verse ploaia peste ea.

7. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sadirea Sa draga. El nadajduia ca acesta sa fie un popor fara pacate, dar iata-l plin de sange. Nadajduit-a sa-I rodeasca dreptate, dar iata: razvratire.

8. Vai voua care claditi casa langa casa si gramaditi tarini langa tarini pana nu mai ramane nici un loc, ca sa fiti numai voi stapanitori in tara!

9. Urechile mele au auzit de asemenea acest juramant al Domnului Savaot: "Jur ca aceste case multe, mari si frumoase, vor fi pustii si nimeni nu va mai locui in ele.

10. Zece pogoane de vie vor rodi un bat, si un homer de samanta, numai o efa".

11. Vai de cei ce dis-de-dimineata alearga dupa bauturi imbatatoare; vai de cei ce pana tarziu seara se infierbanta cu vin!

12. Cei care doresc, la ospetele lor, chitara, harpa, toba, flaut si vin ei nu iau in seama faptele Domnului si nu vad lucrurile mainilor Sale.

13. Pentru aceasta poporul meu va fi dus in robie fara sa bage de seama, mai-marii sai vor fi doborati de foame, iar gloata se va usca de sete!

14. De aceea si iadul si-a marit de doua ori lacomia lui, cascat-a gura sa peste masura; acolo se vor cobori marirea Sionului si gloatele sale, chiotele de veselie...

15. Omul cel muritor va fi smerit si umilit si ochii celor mandri vor fi pogorati.

16. Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa si Dumnezeul cel sfant este sfant prin dreptatea Sa.

17. Oile vor paste in voie, iar strainii se vor hrani in locurile manoase, lasate de cei bogati.

18. Vai de cei ce isi atrag pedeapsa ca si cu niste franghii si plata pacatului ca si cu niste streanguri,

19. Caci ei zic: "Grabeasca Domnul sa-Si faca lucrul Sau curand, ca sa vedem si sa se plineasca planul Sfantului lui Israel, ca sa-l cunoastem".

20. Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!

21. Vai de cei care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!

22. Vai de cei viteji la baut vin si mesteri la facut bauturi imbatatoare!

23. Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mita si lipsesc de dreptate pe cel drept!

24. Pentru aceasta, dupa cum paiele sunt mistuite de foc si iarba uscata de flacari, asa radacina lor va fi topita ca pleava si floarea lor va fi spulberata precum este cenusa, caci au calcat legea Domnului Savaot si au nesocotit cuvantul Sfantului lui Israel!

25. De aceea, mania Domnului s-a aprins impotriva poporului Sau! El intinde mana Sa spre el, il loveste si muntii se clatina. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mania Lui nu se domoleste si mana Lui sta mereu intinsa

26. Si va ridica steagul pentru un popor de departe si il va chema de la capatul pamantului. Iata-l ca se zoreste si vine.

27. Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-si va descinge braul si nici cureaua incaltamintei lui nu se va rupe.

28. Sagetile lor sunt ascutite si arcurile lor gata sa traga. Copitele cailor sunt ca si cremenea cea tare, rotile carutelor sunt ca o furtuna.

29. Strigatul, strigat de leu, racnesc ca puii de leu, mugesc si apuca prada, si nimeni nu roate s-o scape.

30. In vremea aceea fi-va impotriva lui un vuiet ca vuietul marii. Toti vor arunca privirea spre pamant si iata: intuneric si stramtorare; lumina se va intuneca intocmai ca o noapte, fara sa se mai iveasca zorile!