Cartea Esterei 2
1. Dupa intamplarea aceasta, cand s-a potolit mania regelui Artaxerxe, si-a adus el aminte de regina Vasti, de ceea ce facuse ea si de ce se hotarase impotriva ei,
2. Iar oamenii regelui, care-i slujeau lui, au zis: "Sa se caute pentru rege fete tinere si frumoase.
3. Sa randuiasca dar regele dregatori in toate tarile regatului sau, care sa adune toate fetele tinere si frumoase la fata in capitala Suza, in casa femeilor, sub supravegherea lui Hegai, eunucul regelui, pazitorul femeilor, si sa le dea sapun si celelalte de trebuinta pentru spalat.
4. Si fata care va placea ochilor regelui sa fie regina in locul Vastei". Cuvantul acesta a placut regelui, si el a facut asa.
5. In vremea aceea era in capitala Suza un iudeu cu numele Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Simei, fiul lui Chis, din semintia lui Veniamin.
6. Acesta fusese adus din Ierusalim impreuna cu robii luati cu Iehonia, regele lui Iuda, pe care-i luase Nabucodonosor, regele Babilonului.
7. El crestea pe Hadasa, adica pe Estera, fiica unchiului sau, deoarece ea nu avea nici tata, nici mama. Fata aceasta era mandra la infatisare si frumoasa la chip si, dupa moartea tatalui ei si a mamei ei, o luase Mardoheu ca fiica.
8. Cand s-a facut cunoscuta porunca regelui si hotararea lui si cand au fost adunate multe fete in capitala Suza, sub supravegherea lui Hegai, atunci a fost luata si Estera in casa regelui sub supravegherea lui Hegai, pazitorul femeilor.
9. Fata aceasta a placut ochilor lui si si-a atras bunavointa lui. De aceea s-a grabit el sa-i dea cele de spalat si tot ce i se cuvenea si a pus pe langa ea sapte fete vrednice de a fi cu ea si au asezat-o pe ea si fetele ei in cea mai buna incapere din casa femeilor.
10. Estera insa n-a spus nimic nici de poporul sau, nici de neamurile sale, pentru ca Mardoheu ii daduse porunca sa nu spuna.
11. Mardoheu venea in fiecare zi in curtea casei femeilor, ca sa afle stiri despre sanatatea Esterei si cele ce se petreceau cu ea.
12. Cand venea fiecarei fete vremea sa intre la regele Artaxerxe, dupa ce timp de douasprezece luni se savarseau asupra ei cele randuite pentru femei, (caci atat timp tinea vremea curatirii lor: sase luni cu miruri si sase luni cu aromate si alte unsori femeiesti),
13. Atunci fata intra la rege si orice ar fi cerut, i se dadea pentru a merge din casa femeilor in casa regelui.
14. Seara ea intra si dimineata se ducea in a doua casa a femeilor sub supravegherea lui Saasgaz, eunuc al regelui, pazitorul concubinelor, si nu mai intra dupa aceea la rege decat doar daca ar fi voit-o regele si ar fi fost chemata anume.
15. Cand a venit vremea Esterei, fiica lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o luase la sine ca fiica, sa mearga la rege, atunci ea nu a cerut nimic, decat numai ceea ce-i zisese Hegai, eunucul regelui, pazitorul femeilor. Ea a aflat trecere inaintea tuturor celor ce o vedeau.
16. Estera a fost luata la regele Artaxerxe si dusa in casa lui domneasca in luna a zecea, adica in luna Tebet, in al saptelea an al domniei lui.
17. Si a iubit regele pe Estera mai mult decat pe toate femeile, si ea a dobandit bunavointa lui si trecere mai mult decat toate femeile, si el a pus coroana domneasca pe capul ei si a facut-o regina in locul Vastei.
18. Apoi a facut regele ospat mare pentru toti dregatorii sai si pentru cei ce-i slujeau lui. Acesta a fost ospat pentru Estera; regele a mai facut mari usurari tarilor si a impartit daruri cu darnicie de rege.
19. Iar cand s-au adunat fetele a doua oara si Mardoheu sedea la poarta regelui,
20. Estera nu spusese nimic despre neamul sau, asa cum ii poruncise Mardoheu, pentru ca Estera implinea cuvantul lui Mardoheu, ca si cand era sub ocrotirea lui.
21. Intr-o zi, cand Mardoheu sedea la poarta regelui, doi eunuci ai regelui, Bigtan si Teres, capeteniile paznicilor lui, s-au aprins de manie, ca se daduse intaietate lui Mardoheu, si cautau sa puna mana pe regele Artaxerxe.
22. Afland acest lucru, Mardoheu i-a spus reginei Estera, iar Estera i-a spus regelui in numele lui Mardoheu.
23. Fapta s-a cercetat si s-a gasit adevarata. Amandoi eunucii au fost spanzurati in curte. Aceasta binefacere a lui Mardoheu a fost scrisa in cartea amintirilor zilnice ale regelui.